În universul meu totul începe cu o sămânţa… fie că vorbim de lumea plantelor, lumea ideilor sau orice altceva.
Tiparul vegetal m-a învăţat etapele prin care trece orice se naşte – sădire, încolţire, creştere, înflorire, rodire. De câte ori m-am pierdut pe mine sau mi-am pierdut speranţa - simplă contemplare a acestor ritmuri mi-a readus încrederea în magia vieţii .
La început mi se părea o blasfemie să prepar un leac dintr-o plantă ne-plantată de mine, ne–îngrijită de mine, ne–iubita de mine.
Şi n-am putut până nu am aşezat eu sămânţa în pântecul mamei pământ, până nu am pus genunchiul în pământ, şi până nu am simţit țărâna sub unghii şi în toate liniile pe care viaţă mi le-a desenat în palme…
Aşa că … am privit, am udat, am plivit … am aşteptat magia vieţii să iasă la lumina. Mică sămânţa care conţine în interior tot potenţialul de a deveni o minunată floare, o ameţitoare aromă, sau un copac uriaş. Într-un grăunte atât de mic stă latentă forţă vieţii şi aşteaptă cu răbdare să fie hrănită.
Despre lecţiile pe care ţi le da natura, doar dacă ai timp să o priveşti, aş putea scrie poate pagini întregi. Îmi propun să împărtăşesc aici, dincolo de leacuri, poţi-uni şi despre acest frumos învăţător – lumea plantelor. Ne-a susţinut atât de mult şi de atât de mult timp încât oricând este binevenit un strop de recunoştinţă.
