O toamna altfel, o toamna in care viata curge si nu se retrage...
Apoi, daca dau pagina, pare ca apa a adormit in cer si a uitat sa mai curga spre pamant; gutuia nu mai vrea sa paraseasca pomul, iarba cugeta inca la soare, pamantul respira a tihna...
Dau alta pagina si vad o toamna in care timpul pare incremenit in apnee, cerul viseaza cu luna... un univers terestru impietrit in secunda vesniciei, un acum perfect in care ti-e teama sa respiri sa nu distrugi eternul.
Ochiul sticlos nu indrazneste sa clipeasca ... cand doua pleoape se intalnesc strivesc bobul de roua al ochiului ramas mut in contemplarea clipei, acel etern imuabil ...
Inchid cartea Toamnei si ma trezesc, din cer pica apa, frunza si gutuia isi amintesc sensul desprinderii si iarba incepe sa se culce la propria radacina...Pe coperti, timpul a inceput sa curga!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu