Citind un articol foarte interesant (http://frumoasaverde.blogspot.ro/2012/06/fenomenul-downshifting-aurora-liiceanu.html?m=1) mi-am adus aminte cum ne invata plantele, natura in general sa nu ne lacomim si daca avem incredere viata, pamantul, natura ne ofera exact cat avem nevoie.
Cand am pus prima oara semintele de plante medicinale in gradina am insamantat o parcela maricica cu sunatoare. Am pus chiar din abundenta seminte cu gandul ca le raresc. Observasem eu ca pe terenurile din jurul meu nelucrate, flora spontana oferea sunatoare diferit de la an la an. Uneori din abundenta, alteori ici colo cate un fir. Paznic al locurilor si eu, uneori atrageam atentia trecatorilor (rari ce-i drept) ca smulgeau din radacina sunatoarea si anul urmator nu mai rasare.
Trei luni am urmarit fiecare firicel de iarba/buruiana sa vad daca a rasarit sunatoarea ... nici macat un firicel nu a incoltit. Apoi, in vara, campul din imprejurimi era plin de sunatoare ... multa multa, pe margini de drum, printre tufele de maces, cam peste tot. Si am inteles, voiam sa domesticesc o planta care isi are propria ei vointa, ce rost avea sa creasca ordonat in parcela mea limitata cand avea la dispozitie hectare intregi de terenuri libere?
Mi-am dorit sunatoare? Mi-a oferit-o natura ... dar nu asa cum am crezut eu ca ar trebui. De fapt cam asa e si in viata. Ni se ofera ce ne dorim dar nu asa CUM gandim noi ca trebuie sa vina. Sa lasi libertatea samantei (fie ca e gand, intentie, sau samanta fizica) sa isi faca propria calatorie, sa isi gaseasca propriul loc, spatiul si timpul potrivit presupune sa ai incredere.
Dar oare avem?
Exista un timp si un spatiu potrivit pentru orice creatie. Nerabdarea si neintelegerea ne face sa fortam lucrurile, sa intervenim acolo unde Creatia nu are nevoie de interventia noastra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu