Azi voi scrie povestea de călătorie a acestor minunate ființe din poză. In urmă cu 3 ani am adus puțin pământ din pădure acasă. Obișnuiesc să adun pietre, plante, o mână de pămînt, ceva natural din energia unor locuri si să o aduc cu mine. Așa se face ca am adunat o mulțime de "locuri" dragi mie in jurul meu. Din acel pământ a inceput sa răsară o multime firisoare de salcâm, pe care la inceput le-am smuls, pentru ca nu iși aveau locul acolo consideram eu, insă au continuat răsărirea cu o voința care mi-a atins sufletul. Mi-am amintit cat de mult mi-au lipsit copacii când m-am mutat in aceste locuri si cum am plantat cu sete de creștere mulți copacei. Faunii, spiritele copacilor, m-au fascinat intotdeauna si locurile acestea pareau ca nu sunt complete fără energia copacilor. Așa se face ca am inceput să adun firisoarele firave si sa le transplantez in grădină incercând să fac o perdea verde de protecție și nu numai.
Au crescut ca Făt Frumos, simplu si frumos, anul asta dăruindu-mi aceste minunate flori si mireasma unica care imi amintește de bunica si locurile copilăriei mele.
Cred că adulți fiind tânjim mereu dupa universul copilăriei si incercăm sa recreăm constient sau inconștient acel spațiu in care ne simțeam intr-un fel pe care poate l-am pierdut. Dacă cu salcâmii am fost conștienta de conexiunea cu copilăria mea, am avut si povestea unui ulm plantat fără să imi dau seama de legatura cu vremurile copilăriei. Astazi este cel mai mândru copac plantat de mine, oferă umbră si stă martor sacru si tăcut al evenimentelor din jur. In copilărie, bunicul imi făcuse un leagăn dintr-o funie, pe creanga unui ulm batrîn. Amplitudinea era atat de mare pentru copilița care eram incât imi amplifica starea de zbor catre albastrul cerului, senzatia de libertate. Tot acolo am simțit conștient mîngâierea vântului in păr, senzație care m-a insoțtit mereu. Adult fiind, adierea calda a vântului incă imi dă o stare de siguranță si incredere in frumusețea vieții.
Te invit dragă cititorule să iti rememorezi amintirile si să iti amintești ce planta sau copac îți reamintește o stare de bine și frumos.
Tiparele naturii pe care le sorbim cu sufletul in copilarie ne-au ajutat in devenirea noastră. Și atunci când ne pierdem pe noi sau particele din noi ar fi util să ne reconectăm la acel element natural si prin el la noi inșine.
Azi, când stiu ca trecerea mea prin aceste locuri a fost efemera sunt cu atât mai bucuroasă ca am readus in aceste locuri darul meu de suflet, copăceii plantați de mine vor rămâne si vor dărui altor trecători darurile lor frumoase.
In destinul nostru uman plantam semințe uneori in pământ, alteori in oameni, dăruim și apoi mergem mai departe. Plantele, copacii, rămân ale locului, noi oamenii avem rădăcinile in interior și atunci ne mișcăm prin spații și mergem mai departe. Spre alți oameni, spre alte pământuri, spre alte semințe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu